Gata, plec!


Bagaje terminate…aproape. Am zis să iau puţine lucruri cum peste o săptămână şi ceva mă întorc în Bucureşti. Atunci urmează bagajul pentru mare. Iar după, bagajul de Madrid. O ţin numai în bagaje.

Nu ştiu ce o să fac acasă dar va fi cu siguranţă mai bine decât în ultimele două săptămâni. O să fiu răsfăţată de mami, sunt sătulă de grija cumpărăturilor, mâncare, călcare, spălare.

Am nevoie să fiu răsfăţată şi să nu mai am bani. Da, asta. Eu nu vreau să am bani, vreau să zic doar mami cumpără-mi aia! Ca un copil. Nu vreau să mai ştiu nimic de grijile adulţilor, alea pe care le am eu de la 14 ani când îmi făceam ciorba nesărată.

Când mă gândesc la Alexandria, oraşul ăla mic, mă inundă un fel de plictiseală. Nu aş mai putea trăi acolo. E oribil de plictisitor. Mi-am luat vreo 3 cărţi şi filme titrate în spaniolă. Apropo, la spanioli încă se mai difuzează filmele titrate. Ăia nu ştiu ce voci au Brad Pitt, Rene Zellweger sau Tom Cruz.

La noi făcea titrările tanti aia blondă. Ţin minte că aveam câteva filme când eram mică şi numai la ele mă uitam. Era unul cu Ultimul soldat american virgin, sau nu ştiu cum naiba. Ceva de genul. Era un soldat gras, blond şi creţ. Bleah! Nu-mi plac blonzii, decât Beckam. Are farmec, în chiloţi.

Am scos toate umeraşele şi am constatat că am prea multe cămăşi. Nu le-am mai purtat de mult, în ultima vreme umblu aiurea în adidaşi, blugi, tricouri.

Uh, abia aştept celebrele conversaţii cu rudele şi cunoscuţii care nu m-au mai văzut de un an. Vai, unde ţi-e iubitul?

Ha ha, n-am!!!!!

Vai, cum se poate ca o fată aşa drăguţă ca tine să nu aibă iubit?

Nu ştiu, îi mângâi cu toporul în somn şi îi sperii, le e frică de mine. Nu-i aşa că sunt dulce?

Iar a doua conversaţie interesantă: la ce facultate erai? La Jurnalism parcă. Mdaa.

Şi, ai luat vreun interviu?

Da, Laurei Andreşan, am vorbit cu ea despre poziţii, un interviu de altfel foarte interesant.

Când îi ziceam prietenei mele care e şi ea la Jurna că ăştia sunt idioţi când întreabă faza cu interviul nu credea că mi s-a întâmplat de mai multe ori. Adică să fiu întrebată de chestia cu interviul, de parcă jurnalism înseamnă să transmiţi de pe front(cum crede bunica) şi să iei interviuri.

Când s-a dus într-o vacanţă acasă au întrebat-o acelaşi lucru. Îmi spunea murind de râs de celebra întrebare: Şi, ai luat vreun interviu?

Bă, e incredibil.

Acum urmează să spun că sunt şi la FCRP (pentru că de-a naibii am de gând să intru şi la facultatea asta). Sunt sigură că bunica va spune că sunt la CFR.

Jurnalistă de pe front şi ceferistă, redactez mersul trenurilor. Super-tare! Partida perfectă petru bărbatul ideal şi perfect! Repetiţie mă, ca să scot în evidenţă importanţa ideii cu perfecţiunea. Bărbatul perfect şi ne-romantic. Să nu fie romantic că mă topeşte de plictiseală. Dar ce naiba? Parcă dau anunţ la matrimoniale! Oricum e undeva pe front, transmite şi el săracul. Mă aşteaptă acolo. Ne vom întâlni romantic(nu foarte romantic) sub clar de lună în ploaia gloanţelor. E? Sună bine bine, nu?

Mă scuzaţi dar cititul la nesfârşit dăunează. Nu văd decât cărţi în faţa ochilor şi am halucinaţii… că sunt la mare şi e unul în tanga sub ochii mei.

Aşa, am zis că mi-am luat filme titrate în spaniolă. Cu ocazia asta mai învăţ înjurături. Pentru că la spanioli nu sunt cenzurate înjurăturile şi cuvintele porcoase, nici în filme şi nici în emisiuni. Nu ştiu cum e treaba cu CNA-ul la ei, dar sunt mai liberi.

Când căutam filme am dat peste 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. A fost estreno(debut, nu ştiu…a apărut în cinematografe la ei, nu găsesc substantiv corespondent în română) în cinematografele din Madrid.

M-am simţit mândră de chestia asta şi m-am bucurat pentru că spaniolii au fost încântaţi de film şi se arătau foarte interesaţi de subiectul lui: comunismul din România. Am păstrat descrierea în spaniolă.

Am sandale cu garanţie


Ascult Lily Allen-Littlest thing. Mă relaxează mult, e pe repeat…se ştie. Am nevoie de relaxare după câteva ore la cumpărături. Cred că încep să fiu ca bărbaţii, încep să urăsc cumpărăturile. Şi merg doar când am nevoie să-mi iau ceva sau când mă mai roagă vreo prietenă să o însoţesc. Dar am mania aia, trebuie să văd toate magazinele ca să mă hotărăsc ce voi cumpăra. Dacă am cumpărat din primul magazin în care am intrat e clar că în următorul voi găsi acelaşi articol de îmbrăcăminte mult mai frumos ca model sau cu vreo chestie aplicată care mă încântă. Deci, verificare cârpe de pus pe noi şi după aia cumpărat.

Am luat-o pe Anku la cumpărături. Am plecat hotărâtă spre un mall din apropierea casei. Ştiam că voiam nişte sandale şi o rochie albă de plajă. Apoi mi-am adus aminte de costumul de baie, de… de… Bineînţeles că nu găsesc costum de baie cum vreau eu. Mă enervează la culme costumele de baie cu amestecul ăla ţigănesc de culori. Vreau ceva crem care să se vadă frumos pe bronz sau negru, elegant. Am alb dar la cât de murdară e apa de la mare s-a făcut urât. Râmăn variantele crem şi negru, fără push-up, bureţi sau mai ştiu eu ce. Cu aţă după gât, simplu şi semi-tanga. În două mall-uri nu există ce-mi doresc. Ok. De ce nu se inventează şi la noi celebrele străzi pline de magazine cu haine? Merg acolo o zi întreagă şi iau ce am nevoie nu stau să mă plimb din mall în mall aiurea. Plus că sunt numai porcării de haine în mall-uri. Ce naiba? Sunt haine oribile la firme foarte scumpe. Numai o femeie care nu ştie ce este bunul gust ar proba aşa ceva iar pisi ar plăti. Se găsesc cu greu lucruri frumoase şi de bun gust şi să nu creadă bărbaţii că aşa suntem noi femeile, colindăm prea mult magazinele. Nu, chiar nu există.

În primul mall nu am găsit absolut nimic, poate şi pentru că a început sezonul reducerilor şi s-au cumpărat, nu-mi explic.

Înainte să ne ducem în al doilea ne-am oprit să mâncăm. Am păcătuit la Mc şi mă simt oribil. Renunţasem de ceva vreme la mâncarea de fast-food şi mă simţeam foarte bine. Acum mă simt de parcă aş avea gemeni în burtică. Mda, porcării de mâncăruri dar după atâta umblat e imposibil să nu ni se facă foame. Mereu am zis că umblatul la cumpărături mă oboseşte mai mult decât aş urca 30 de etaje cu DEX-ul în braţe.

În al doilea mall am mai fost săptămâna trecută şi văzusem sandalele pe care le-am şi cumpărat de altfel azi. Îmi rămăseseră în cap dar voiam să văd ce modele sunt în Zara. Ador încălţămintea de acolo. Într-adevăr am găsit nişte platforme drăguţe în Zara dar nu eram încântată de material. Am zis să le văd pe astea negre şi dacă nu îmi vin sau nu au numărul meu să mă întorc după ele. Cu toate că în Madrid le-aş fi găsit sigur la jumătate de preţ. Bineînţeles că la noi sunt mult mai scumpe decât în străinătate. Şi dacă se laudă fetele alea la tv că au fost la cumpărături în Milano vă spun eu că acolo sunt mai ieftine hainele decât în România. Mă refer la hainele de firmă. Eu sunt pentru hainele de firmă, adică le apreciez şi într-adevăr sunt de calitate. Iar când spun firmă, mă refer la alea accesibile nu la Prada, Gucci, Chanel, Armani şi etc.

Nu, firmele astea accesibile pentru tot omul normal din Europa: H&M, Stradivarius, Bershka, Zara, Blanco, Nike, Springfield etc.

Apropo, ador hainele pentru bărbaţi de la Springfield.

Deci, cum spuneam, hainele de la aceste firme sunt cu muuuul mai ieftine în Europa decât în România. Până acum motivau că sunt aşa din cauza taxei pentru că nu suntem în Uniune. Aiureaaa!

Nu e nicio fiţă pentru cei din Europa ca să meargă la cumpărături în magazinele astea. Toată lumea îşi permite cu braţul haine. Îţi schimbi garderoba la fiecare sezon cu câteva sute de euro. Le cred şi eu pe drăguţele domnişoare de la tv că au fost la cumpărături la Milano cu 3000 de euro şi au umplut două dulapuri a câte 3 metri cu haine. Să stea ele liniştite că toată Europa face asta.

Românul, normal că nu-şi permite din salariul ăla de 3 lei să se îmbrace de la mall. Plus că preţurile, cum mai ziceam, sunt umflate cu pompa la noi. Deh, sunt din mall dragă.

Dar, trebuie să ne acoperim cu cârpe, nu?

Am ajuns la concluzia că urăsc hainele astea. Ce naiba nu avem şi noi un costum din ăsta care se curăţă când intrăm la duş şi se duce apa de pe el când ne ştergem cu prosopul?

Într-adevăr te simţi ok uneori când îţi satisfaci un moft cu o pereche de pantofi eleganţi sau o geantă. Dar unii investesc prea mult crezând că asta suprimă valoarea lor ca oameni. Valoarea nu ţi-o dă haina sau maşina sau banii de buzunar. Valoarea se apreciază în funcţie de sufletul tău, în funcţie de persoana ta.

Am probat nişte topuri şi îmi doream rochiţa albă pentru că nu mai pot umbla în blugi în Bucureştiul ăsta toropit de căldură. Altfel nu aş ieşi din pantaloni. Mi-e scârbă de privirile libidinoşilor de pe stradă sau din metrou. Prefer să mă îmbrac sport.

Când probam topul se băga în seamă tipul care îţi dă altă mărime la haine în caz că te afli în cabină şi nu îţi vine. Îi ieşeau ochii ăia în arcuri aşa spre sânii mei. Şi îşi dădea el cu părerea fără să fie întrebat că îmi vine bine.

Ok, deci nu o să port acest top decât la mare. Nu mă interesează privirile ăstora. Şi să nu-mi sară bărbaţii în cap că femeia trebuie privită, admirată şi etc aberaţii. Eu vreau să mă admire şi să mă privească DOAR iubitul meu. Să mă privească…nu trebuie să mai explic asta. Se înţelege. Adică nu spun acum că bărbaţii ar trebui să-şi pună ochelarii fumurii sau să nu se mai uite. Dar mai cu bun simţ aşa că unii provoacă stare de vomă şi e posibil să-mi fie gemenii în pericol.

Din toată lista mea aia invizibilă am găsit sandalele,care îmi plac la nebunie, şi topul. Pe restul le voi găsi în reviste şi pe net. Nici reviste nu cumpăr, halal jurnalistă ce sunt…nu cumpăr presă. Presă de muieri.

Acasă am văzut că am şi garanţie la sandale, 30 de zile. Mi s-a părut amuzant asta, cum sandale cu garanţie? :lol: De parcă ar f cuptor cu microunde. Te pomeneşti că au garanţie pentru că dacă ies cu ele în prima ploaie mi se rup. Nu ar fi prima dată când aş păţi asta. Am destule lucruri nefolosite. Am vrut să le dau la săraci cândva dar tot mă bate mami la cap să nu le dau că poate mă voi căsători cu un tip sărac şi o să am nevoie de ele. :lol: . Oh, Doamne!